In memoriam Dan Hăulică

S-a stins din viaţă, în ziua de 17 august 2014, după o lungă suferinţă, cunoscutul critic de artă Dan Hăulică.

S-a născut la 7 februarie, 1932, la Iaşi, unde a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie, după care a urmat studii de istoria artei la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti, devenind cadru universitar al acestei instituţii.

         În perioada 1956-1958 a fost redactor la „Gazeta literară”, apoi cercetător la Institutul de Is­torie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. Din 1963 a lucrat ca redactor la revista „Secolul 20”, în 1971 fiind numit redactor-şef al acestei publicaţii, rămânând în acest post aproape douăzeci de ani. În 1990 a fost numit ambasador al României la UNESCO, calitate păstrată până în 2002. În 1981 a fost ales preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, Din 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

A debutat publicistic în  „Iaşul literar" (1953), iar editorial cu volumul de studii şi eseuri Critică şi cultură (1967). Dintre lucrările sale mai amintim: Geografii spirituale (1973), Nostalgia sintezei (1984), Peintres roumains, I-II (1963-1965), Brâncuşi ou l’anonymat du génie (1967), Picasso – Celebration du centenaire d’une naissance (1982), Dimensiuni ale artei moderne (1992). Pentru activitatea de critic, a fost distins de două ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1974 şi 1984, dar şi cu alte prestigioase premii în ţară şi în străinătate.

Personalitatea sa rămâne definitiv legată, în conştiinţa intelectualităţii româneşti, de prezenţa în fruntea colectivului de redacţie al revistei „Secolul 20”, anii cei mai rodnici ai publicaţiei care s-a dovedit o fereastră păstrată deschisă către cultura europeană şi universală în condiţiile extrem de dificile ale regimului comunist.

Prin dispariţia lui Dan Hăulică, arta, cultura românească suferă o ireparabilă pierdere.